O veche tradiție revigorează economia românească printr-o investiție BEI în România în domeniul energiei

Industria petrolieră din România își are rădăcinile în antichitate, când romanii au găsit petrol în provincia Dacia. În 1857, România a devenit prima țară din lume care a înregistrat oficial o producție de petrol de 275 tone. O investiție recentă în domeniul energiei în România, susținută de Banca Europeană de Investiții, finanțează un nou capitol din această istorie antică.

La începutul secolului al XX-lea, România era una dintre primele țări din lume care producea gaze naturale. „Avem peste 100 de ani de experiență în producerea de gaze naturale”, a spus Dan Niculaie, consilier al directorului general al Transgaz, societatea națională de transport de gaze naturale din România. „Niciodată nu am reușit să o facem cunoscută și restului Europei, dar lucrurile se vor schimba.”

Chiar dacă România a început să exporte gaz în Ungaria la sfârșitul anilor ’50, infrastructura necesară pentru exportul în țări mai îndepărtate decât cele vecine a fost până acum aproape inexistentă. „România produce aproape 11 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an, dar cu noile zăcăminte descoperite în Marea Neagră, estimăm creșterea producției”, a spus Niculaie.

Producția independentă de gaz

România este aproape complet independentă energetic, ceea ce înseamnă că produce aproximativ atâta gaz cât consumă. Cu creșterea preconizată a producției de gaz, România va putea să exporte gaz în UE. Pentru aceasta este însă nevoie de modernizarea infrastructurii.

>@Transgaz S.A
© Transgaz S.A

În 2016, BEI a aprobat un împrumut de 100 milioane EUR către Transgaz. Împrumutul va finanța prima fază a tronsonului românesc cu o lungime de 478 km din gazoductul BRUA (Bulgaria, România, Ungaria și Austria). „Conducta va reduce dependența Europei de gazul rusesc”, a spus Matei Anghelescu, responsabilul de credite din cadrul BEI care se ocupă de proiect.

>@Transgaz S.A
© Transgaz S.A

Scadența lungă a împrumutului (15 ani, cu o perioadă de grație de trei ani) însemna că implicarea BEI era posibilă numai cu sprijinul FEIS, oferind un bun exemplu al modului în care granturile UE se pot combina cu finanțare FEIS. BEI a acordat împrumutul în baza a două contracte. Unul poate fi pus la dispoziție în EUR, iar celălalt în moneda locală, leul românesc, fiind primul împrumut de acest fel către o societate românească.

Investiția în domeniul energetic din România vizează potențiale surse noi

Proiectul a primit un grant în valoare de 179 milioane EUR din partea Comisiei Europene în cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei. „La un cost estimat de 503 milioane EUR, acesta este unul din cele mai mari proiecte din România din ultimii 25 de ani”, a declarat Anghelescu.

Gazoductul BRUA va crește securitatea aprovizionării cu gaze naturale pentru cele patru țări și pentru alte state membre ale UE, făcând posibil accesul la potențiale surse de gaze noi, precum regiunea Mării Caspice. Crescând exporturile, „construcția conductei va fi benefică pentru toți românii ca urmare a taxelor și redevențelor pe care le va aduce proiectul”, a spus Niculaie. „De pe urma acestei conducte vor beneficia și comunitățile locale aflate pe traseul conductei, întrucât pe perioada construcției va crește numărul locurilor de muncă.” Se estimează că vor fi create 3 400 de locuri de muncă temporare.

>@Transgaz S.A
© Transgaz S.A

În prezent, sunt în desfășurare lucrările atât pentru gazoduct, cât și pentru trei stații de comprimare. Când va fi finalizată, conducta va conecta Europa de Sud-Est la rețeaua europeană de gaz, îndeplinind obiectivul UE de creare a unor surse suplimentare de energie pentru această regiune pe viitor.